La ce valoare estimati ca se va situa leul in raport cu euro la sfarsitul anului 2010?

duminică, 21 februarie 2010

România, folosită ca sperietoare pentru bulgari. Rusia joacă la două capete în problema gazoductului South Stream

• România ar putea juca un rol-cheie în proiectul gazoductului South Stream, dezvoltat de gigantul rus Gazprom şi italienii de la Eni, în condiţiile în care Bulgaria se arată indecisă

Invitaţia adresată recent României de către gigantul energetic Gazprom de a participa la realizarea gazoductului South Stream este de fapt o "stratagemă" a companiei ruse de a se asigura în cazul unui refuz al Bulgariei, şi ea posibil partener al Rusiei în proiectul energetic, scrie presa rusă. România ar putea juca astfel un rol important în proiectul dezvoltat de Gazprom împreună cu compania italiană Eni, mai ales că ţara de la sud de Dunăre nu are încă o poziţie clară în privinţa proiectului. România a pus deja la dispoziţia Gazprom toate datele solicitate, astfel încât partea rusă să-şi poată finaliza studiile tehnico-economice.

"Vicepreşedintele Gazprom Alexandr Medvedev mi-a înmânat invitaţia să participăm la South Stream, pe care au dat-o şi Transgaz. Vom analiza cu interes această iniţiativă. România va analiza cu interes orice iniţiativă care contribuie la securitatea energetică a României şi a UE. Suntem preocupaţi de iniţiativele care pot avea un impact pozitiv în plan regional", a declarat vineri Adriean Videanu, ministrul Economiei.

Prin această mutare, Gazprom şi-a asigurat un anume "câmp de manevră" în negocierile cu Bulgaria, relatează publicaţia RBK Daily. "Bulgaria nu spune nici da, nici ba, astfel că nu permite nici realizarea proiectului, nici nu garantează începerea lucrărilor", spune Aleksandr Shtok, de la firma 2K Audit. Oficial, Bulgaria îşi revizuieşte acordurile cu Rusia. De fapt, guvernul de la Sofia se arată indecis pentru a obţine de la ruşi tarife de tranzit mai mari, explică analistul.

Videanu: South Stream nu e concurentul lui Nabucco

South Stream, care prevede construirea unei conducte de gaz între Federaţia Rusă şi Bulgaria, nu este singurul proiect în care România este invitată să participe. Nabucco - considerat drept concurentul South Stream şi care beneficiază de suportul UE - este în fază mult mai avansată, transportatorul naţional de gaze naturale din România Transgaz pregătind procedurile de obţinere a garanţiilor guvernamentale de finanţare a Nabucco. "Legat de South Stream, partea rusă a manifestat disponibilitatea de a discuta, ştiind că Nabucco este prioritatea noastră. Ne-au asigurat că South Stream nu este sub nicio formă concurent al Nabucco, ci complementar", a explicat ministrul Videanu. Mai departe, o delegaţie de tehnicieni ai Gazprom urmează să vină la Bucureşti în luna martie pentru definitivarea discuţiilor. "Asta creează premisele unei colaborări de lungă durată (...) În funcţie de datele noi pe care le vom obţine, ne vom pronunţa", a mai spus ministrul.

Proiectul Nabucco are în vedere transportul de gaze naturale din regiunea Caspică şi Asia Centrală, pe ruta Turcia - Bulgaria - România - Ungaria - Austria. Transgaz participă la proiectul Nabucco alături de grupul austriac OMV, acţionarul majoritar al Petrom, dar şi de MOL Ungaria, Bulgargaz Bulgaria, BOTAS Turcia şi RWE Germania.



Preluat Gandul.info

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu